I’m fading my past in my way
Now my ashes runs to dust
Blamin’ all those nights of lust
Soul’s illness, heartless curses
Forget the night is gray!
…and you step on my days of roses
Said so cold, one goodbye,
My words are not of trust
Forgotten promise, lifeless cost
Were your letters loveless proses?
Mine are gone, i can not try
…and shattered by my days of roses
How can I stand and wipe the cries?
I’d see you before our time is lost
You said hello; my lips were frost,
Your sun bleeds black, my moonshine closes
I love the sunset in your eyes
…and lay around on days of roses
…Și așa se deschide un nou capitol muzical in playlistul meu de zi cu zi (mersi Teo pentru albume)
Aici piesa care pare să se asorteze cu Romanța unui străin scrisă recent.
Operator, number, please:
It’s been so many years
Will she remember my old voice
While I fight the tears?
Hello, hello there, is this Martha?
This is old Tom Frost,
And I am calling long distance,
Don’t worry ’bout the cost.
‘Cause it’s been forty years or more,
Now Martha please recall,
Meet me out for coffee,
Where we’ll talk about it all.
And those were the days of roses,
Poetry and prose and Martha
All I had was you and all you had was me.
There was no tomorrows,
We’d packed away our sorrows
And we saved them for a rainy day.
And I feel so much older now,
And you’re much older too,
How’s your husband?
And how’s the kids?
You know that I got married too?
Lucky that you found someone
To make you feel secure,
‘Cause we were all so young and foolish,
Now we are mature.
And those were the days of roses,
Poetry and prose and Martha
All I had was you and all you had was me.
There was no tomorrows,
We’d packed away our sorrows
And we saved them for a rainy day.
And I was always so impulsive,
I guess that I still am,
And all that really mattered then
Was that I was a man.
I guess that our being together
Was never meant to be.
And Martha, Martha,
I love you can’t you see?
And those were the days of roses,
Poetry and prose and Martha
All I had was you and all you had was me.
There was no tomorrows,
We’d packed away our sorrows
And we saved them for a rainy day.
And I remember quiet evenings
Trembling close to you…
Mi-e mintea-nlănțuită de propriile năluciri.
A mai trecut un an și vise-am aruncat
Mi-e sufletul iar șters și-amar?
Sau doar sortit în astre solitar
Cum pot să mă mai accept sau să refuz
Te-aș mai fi strâns în brațe însetat…
Cum să te pot ierta dacă pe mine mă acuz?!
E liniște și vântul mă învăluie în amintiri,
Mi-e dor și teamă să te recunosc
Ți-aș fi cerut să mă păstrezi în loc ascuns
Ferit de zmeii ce patimi ne-au adus
Chiar de m-ai fi mințit și nu m-ai vrut
Și din trădarea ce-ți lăcrimează când mă vezi
Îmi pare rău și bine că nu te-am avut,
Îmi cer iertare nopții tale, nu pot fi eu cu ochii verzi.
Mă-ndrept cu inima spre adăpost,
Cu frunzele foșnind sub pas
În drumul tot mai lung, cu viața, să-i dea rost
Doar tu m-ai fi putut strânge de glas…
Stau drept și apăr brav printre priviri
Să-mi fie oare piatră de mormânt?
Când sufletu-mi atacă, de nu simt?
De-aș apăra mai tare când te văd
Tăișul lor nu doare… cântecul mi-aud.
Ce piatră seacă îmi rămâne inima,
Ce sâncă neclintită de suflet să devin?
Și cărei ignoranțe nihiliste să mă-nchin,
Când nici fantasmagoria morții
Nici blasfemicul sărut al gheții
…nu mă mai pot reanima?
Colecție de bancuri noi politice din urma alegerilor … digest well…
Băsescu și Geoană în elicpoter, fac turul României înainte de alegeri. Geoană scoate 100 de lei și îi aruncă pe geam: “Vreau să fac un român fericit”. Băse scoate 200 și îi aruncă. “Vreau să fac doi români fericiți”. În momentul ăla se întoarce pilotul: “Auzi, băi, nu săriti mai bine amândoi și faceți o țară întreagă fericită?”
Videanu către Băsescu:
- Şefu, am o veste bună şi una rea. Pe care o vreţi prima?
- Pe aia rea.
- Geoană a luat 60% din voturi.
- Cum??? Şi care mai poate fi vestea bună?!
- Dumneavoastra aveti 70%!
Băsescu se trezeşte dimineaţa la vila de la Scroviştea. Afară ninsese, totul
era feeric. Iese în prag, se întinde, când, deodată încremeneşte: pe zapada
imaculată era scris cu urină “Mâine vei muri!”.
Agitaţie, politie, SRI, SIE, DIE, etc. Cercetări, probe, amprente. A doua
zi vine şeful SRI:
- Au venit două probe de la laborator şi am o veste proastă şi una foarte
proastă.
- Zi-o pe aia proastă.
- Au ieşit probele de urină şi urina e a lui Boc.
- Oamenii mei! Oamenii mei au trădat! Ce veste poate fi mai proastă decât
asta?
-A ieşit şi proba grafologică: scrisul e a lui Tăriceanu…
Întrebare : Cum se pune la loc dopul la o şampanie?
Răspuns : Întrebaţi-l pe Geoană!
Adobe a hotărât să schimbe extensia psd în pdl…
Băsescu îl cheamă urgent la Cotroceni pe Pogea pentru indicații prețioase:
- Să-mi scoți de unde știi 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor și asigurarea celor mai bune condiții de trai pentru pușcăriași.
- De unde, șefu’? Dacă aveam banii ăștia i-am fi dat la învățământ!
- Măi, tu crezi că după alegeri eu mă duc la școală?
În peregrinările sale prin satele patriei, Băsescu vede o bătrână închinandu-se și bătând mătănii în fața unei troițe cu Iisus răstignit.
Sigur pe dragostea neterminată pe care i-o poartă poporul și oarecum contrariat, întreabă:
- Mamaie, de ce nu te-nchini mata mai degrabă la iubitul președinte al țării?
Și răspunsul nu întârzie:
- Tare-aș mai face-o, maică, dacă l-aș vedea și pe el răstignit!
Geoană, foarte vesel, se întâlneşte cu bunicuţa. De ce eşti asa vesel? Mi-am făcut testul IQ. Şi? A ieşit negativ!
F.Nietzsche, Dincolo de Bine și de Rău
” O, Voltaire! O, umanitate! O, prostie! „Adevărul“, „căutarea adevărului” sunt lucruri destul dedificile; iar dacă omul se îndeletniceşte cu ele prea omeneşte „il ne cherche le vrai que pour faire le bien“ pun prinsoare că nu va găsi nimic! “
Căutăm să găsim adevăruri din spatele măștilor când toate-și au rostul și folosul în timp. Măști mai frumoase și mai colorate pentru oricine, pentru totdeauna… crestăm în carne cicatrici frumoase… să ne împodobim și înveselim împreună. Dar cine suntem dacă tot ce arătăm e masca?… și gândurile sinelui sunt de fapt vorbe de mască adevarată pentru minciunile sociale de zi cu zi. Am zis adevarată?… mă scuzați.
Eu sunt doar masca ce vorbește… în sinea mea aud alta mască râzând totdeauna hain:).
Deci cui revine măreția egoistă de însușire a adevărului? Sau fie trecutul tuturor întotdeauna întunecat doar un ”pas ce trebuie trecut”, cinstea rămână nouă, celor cu febră la picioare.
Cinstea mea o ofer cu vârf și îndesat celor dintâi ipocriți… ție ce stai în fața mea franc fără de mască… cinste ție… tu doar te porți cu mănuși.
Voi să fiți oare noua generație de filosofi? Având cuvântul tăcut până la minte și liniștea în gând?
Pentru o doctrină inovatoare întradevăr… oameni să vă numiți…
Eu n-am să mai închin vreodată jertfa credinței sau a rugăciunii pe altarul desacrat dogmatic.
Pretind simțire în apogeul altruist al vieții duse în 20 de ani… și-l vopsesc în pasteluri de adevăr și sinceritate… victorios rămân culorile mele sunt ipocrite și masca mi-e o moină egoistă… mă urăsc acceptând și iubind durerea.
”Văd apărând la orizont o nouă specie de filozofi: îndrăznesc să-i botez cu un nume nu lipsit de primejdie. În măsura în care îi ghicesc, în măsura în care se lasă ei ghiciţi căci dorinţa de a rămâne pe undeva enigmatici tine de felul lor de a fi, aceşti filozofi ai viitorului ar putea fi denumiţi pe bunădreptate sau poate şi pe nedrept, ispititori. Acest nume este la urma urmei doar o tentativă sau, dacă vreţi, o tentaţie.”
Fi-veți voi întradevăr viitorul, degenerat… precum prezentul schimbă radical sensul cuvântului. Falși profeți pe toate drumurile… vă voi numi pleonasme. Vă va lipsi timpul cu toată splendoarea sa… cei ce pietrelor dați un nume rău, răceala unei stânci va fi mereu mai caldă lângă amintirea de suflet pe care nu o mai aveți.
Văd sentimente secerate în senzații…dar imi rămâne sacră ignoranța… nici eu n-aș fi putut înlocui setea de creatie a spiritului liber inovator cu îngamfarea de a nega trecutul și existența evoluței… felicitări… chiar și o piatră se macină… pe voi nu vă mai macină nimic.
Deci… cui revine ”adevărul”?
Copilu-şi ascunde obrazul, în spasm:
- Tu nu-l vezi, o tată, pe Zmeul din basm?
Pe Zmeul cu coadă, cu coif şi cununi?
- E ceaţa, copile, ţâşnind din genuni.
Go on and close the curtains
Cause all we need is candle light,
You and me and a bottle of wine
Going to hold you tonight…
Well we know I’m going away
And how I wish, I wish it weren’t so.
So take this wine and drink with me
Let’s delay our misery…
In perioada 1 – 30 decembrie Maguay si eXpertBook Altro te provoaca la un concurs cu stil si personalitate. Personalizeaza-ti prin design un laptop, inscrie-l in competitie si poti castiga laptopul creat de tine!
She put him out like the burnin’ end of a midnight cigarette
She broke his heart he spent his whole life tryin’ to forget
We watched him drink his pain away a little at a time
But he never could get drunk enough to get her off his mind
Until the night
He put that bottle to his head and pulled the trigger
And finally drank away her memory
Life is short but this time it was bigger
Than the strength he had to get up off his knees
We found him with his face down in the pillow
With a note that said I’ll love her till I die
And when we buried him beneath the willow
The angels sang a whiskey lullaby
The rumors flew but nobody know how much she blamed herself
For years and years she tried to hide the whiskey on her breath
She finally drank her pain away a little at a time
But she never could get drunk enough to get him off her mind
Until the night
She put that bottle to her head and pulled the trigger
And finally drank away his memory
Life is short but this time it was bigger
Than the strength she had to get up off her knees
We found her with her face down in the pillow
Clinging to his picture for dear life
We laid her next to him beneath the willow
While the angels sang a whiskey lullaby
Astăzi m-am iertat, pentru tot ce-am făcut, pentru ce am de gând, pentru ce devin și către ce-am fost.
Pot să mor și sângerez mândru, iubesc muritor când pășesc pe căi uitate.
Îmi pare rău că vor afla cei care mă ajută și mă sprijină, chiar dacă va mai trece timpul până atunci… îmi cer scuze de acum, îmi cer mie scuze.
Dar mi-e mai bine așa, sunt liber și sunt al meu.
În ciuda tuturor semnelor și avertizărilor nu mă voi opri. Am să măresc pasul.
Pasul meu pe urma ta ce zace-n goluri de zăpadă.
Nu mă opresc din ajutat. Acum îl primesc înapoi și nimic din lume nu mi-ar alina sentimentul de dor și de dator.
Îți voi rămâne dator pentru că nu am așteptat niciodată să-mi întinzi mâna când voi avea nevoie.
Dormi frumos… te mai las să dormi (sper să nu te superi).
Aici începe cuvântul…
Words must flow from the heart…
And when the soul is touched with passion’s flame
We look around and ask: Who burns the same?
Posted 07/11/2009 by deadloverman Categories:Invocatie
Romanța inimii, Ion Minulescu
Inimă — ciutură spartă –
Cui mai duci apă la poartă,
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ți soarbă din apa rece –
Apa bună de descântec
De la ochi până la pântec ?…
Inimă — ciutură goală –
Cine te spoi cu smoală
Și te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ți mai cerșască apă
Când de sete gura-i crapă ?
Inimă — ciutura mea –
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ți-au golit-o
Toți cei care ți-au sorbit-o !…
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie –
Dă-mi un strop de apă vie !…
Nu pot să mai sper multe într-un ultim ceas, nu?
Am obosit întradevăr… și nu e adevărat… când întelegi că ai pierdut 3 ani din viață și simpla mângâiere a oftatului e mai adâncă decât durerea în sine… nu întinerești 3 ani… ci îmbătrânești…
Clipa e a ta, fie că ți-o dorești sau nu, iar după ce înțelegi că într-o clipă ți-ai retrăit întreg numele și l-ai călcat în picioare iubind… e deja prea târziu și timpul tocmai și-a capsat ridurile pe fruntea ta.
N-am să mai pot înțelege de ce simt că încă pot iubi… și rațiunea mi-e dușman de moarte.
Acum vorbesc din mine… și nu vreau să te las în drum… dar daca nu o fac îți vei pierde clipa…eu tocmai am făcut-o, și o vei înțelege când te va copleși, și-are să-ți pară rău să mă lași…
Nu vreau să te fac eu fericită și să regreți că te-ai lăsat deoparte pentru mine, dar nici să pleci și să nu întelegi cum pot zâmbi doar văzându-te bine…
Dacă-ți voi merita încrederea vreau să știi că-mi va fi dor de tine.
Și voi fi bine.
Printre cântece uitate…
Luna se-arată după-un nor,
În ochi se-aprind lumini de dor
Ce strălucesc ca două stele.
Îmi pare totul fermecat,
Că stelele ce m-au iertat
Mă-ndeamnă să mă urc la ele…
Was I not?… but for all at once the blackest of harts, a dark wonderer, part of Izra’il, a loverman, a forgotten soul, Yinepu, the Loverman, dead loverman… half resurrected loverman at the dawn of a new age.
I gotta’ tell you bravely, captain
Why am I wickedly strong,
How these angels keep the porch light on,
‘Cause you may never sleep if you heard my song…
Thus spoke Zarathustra!
Poate am fost cam dur cu pedeapsa… dar e-atât de bine să guști din ce-ți dorești după deziluzia creaționistă, nu?… doar tu m-ai învățat cum.
Și sarcasmul ți-era atât de dulce pe vremuri… așa cum te îneci acum cu apă la moară fară să vrei să te oprești… Sunt un simpatic după ce am înjunghiat marele renume de Loverman?
Ai avut dreptate când ai spus că mă voi întoarce la tine, dar nu și a doua oară… it’s your turn, dear.
Dar nu sunt atât de rău, îți doresc, totuși, să nu întelegi ce vom spune acum… apoi, ar fi fost prea târziu.
Remember, remember…
The 5′th of november,
The Loverman, Treason and Plot.
I know of no reason, as I neither feel
Why my Loverman’s sorrow, your deal…
Should ever be forgot.
Closing time… and never-ending:
Nimeni, nimeni, nimeni, nimeni…
Cu atât mai bine.
Și de-atâta, de-atâta vreme
Nu știe de mine…
Nimeni… nimeni…
Posted 02/11/2009 by deadloverman Categories:Poetry
You are the pulley
And I am the winch
I am salvation
Am your herald of sin
I take you beyond
Your limits of trust
Ransom yourself
Hostage of love
You say you have been born again
Since you slept there in that liar’s den,
You cannot be saved
You gave your innocence away
I’ve turned my cheek
And I’ve suffered the blow
The truth of my story
Is widely unknown
Words of derision I have
Swallowed with a smile
For telling my story
I have been crucified
Now like a madman
I give my laurels to you
And like a hero
Forsake my trophies for you
Though a deciple of this devil
That is in our blood
Am I not also
Your hostage of love?
Se înalţă încet şi sfântă seară
…şi mi-a fost dor…
Să rătăcim un zâmbet la peron printre priviri
Şi cu mândrie să strigăm în şoaptă amintiri:
“Vezi frunzele, împlinite, cum zboară?”
…e-atât de uşor…
Se înalţă în mine atâtea astre
…dar mi-era greu…
Mi-aduc aminte de bolta spartă
Când fiecare gest era o artă
“Cât poţi iubi culorile albastre?”
…cât pot fi eu…
Să sting lumina? Un an va trece…
Oricum jucăm pe-o scenă rece
Doar trag cortina…
Şi lumea n-ar şti ce se petrece,
Petrec oblonul cu zâmbet senin
Miresme plăcute mulţimii închin
“Şi vă promit pasiv… revin…”
You say You’ve got to live alone
Though it hurts, You’ll make it on your own
